Morning, people!

De marti e tocmai bine de mers la plaja, soarele nu va arde, vantul nu va bate, marea nu mai frige, de aceea ma gandesc eu, ca voi gasi si-un loc unde sa-mi beau ciocolata si sa ma bronzez cu ganduri. Ieri am primit complimentul suprem,, buna de pus la rana”, mi-a zis celebra tanti Zamfira, care intai m-a intrebat ,,unde se duce fatuca”, apoi,, mai, dna Danuta” si in final m-a asezat pe o rana invizibila a sufletului ei. Cred ca-i de rau, nu-mi plac ranitii, dar mereu ajung sa fiu pansament. :))))

Les hommes ont inventé l’honneur de mourir parce que cela permet d’assassiner en paix… -Claire Martin

 

Law and justice

Ar fi haios sa va povestesc cum copila a avut prima carte de identitate abia la 17 ani in loc de 14, din cauza angoaselor mele fata de interlopii din oras care treceau granita cu minore doar cu buletinul si le mai aduceau inapoi cand deveneau majore, dar nu este haios, nici paranoia, este doar o realitate tragica intr-un orasel de granita. Nu am putut uita cum statea o mama in genunchi si plangea sa i se dea fata la poarta vilei unui tigan interlop. De aceea, singurul lucru care mi-a trecut prin cap sa-mi protejez copilul, a fost, in fara discutiilor cu ea, sa nu-i fac buletin. Nu a stiut motivul pana cand nu a insistat sa i-l spun, avea 17 ani atunci, mai avea putin si dadea bacul cu certificatul de nastere. La olimpiadele judetene s-a dus tot cu certificatul, la evaluarea nationala intr-a opta la fel, pana intr-o zi cand a vrut sa mearga in excursie la vecini si ii trebuia buletinul. Astfel a ajuns ca abia acum la 21 sa isi faca primul buletin dupa 18 ani si sa mearga tot insotita de mama. Si mergem noi ieri, dupa 12, gandind ca sunt putini care ies la ora aceea din casa, intram pe holul politiei, pustiu, deja zambeam la gandul ca rezolvam rapid si mergem la o terasa, deschidem usa antreului catre biroul de primiri acte si ne prefacem statui de piatra: erau cel putin 20 de persoane in fata noastra, toti inghesuiti la usa, fara bon de ordine, doar sa respire putin aer de la aparatul asezat deasupra usii. Primul instinct al Mariei, copil nascut intr-o epoca, cand singura coada este la bere, a fost sa plece, dar ma-sa e calita la cozile pentru zahar, ulei, cartofi, faina, lapte, ratia de unt si paine, asa ca am tras-o inapoi, am asezat-o la coada, am stabilit cine este inaintea mea si am plecat sa cumpar apa plata. Cand m-am intors, surpriza, coada dinainte se marise ca si valul format de tzunami si m-au apucat nervii. M-am luat de nenea cel mai apropiat, i-am facut morala, stitit voi, chestii care ar trebui sa atinga bunul simt, dar el o tinea una si buna:

,,Doamna, am fost la rand, dar am iesit afara la tigara, ca doar nu era sa stau intre femei!!!”

Pe mine m-a amutit replica, dar a trezit studenta la drept, cand l-a auzit pe nenea cu asa discriminare de sex, mai ales, ca nu era adevarat, majoritari erau barbatii si replica lui s-a dorit a fi jignire.

Si fata mamii, l-a privit direct in ochi si i-a facut educatie juridica, pe ton calm, taios si accent moldovenesc, pentru ca da, dupa 2 ani, are accent si daca este suparata, nu se mai poate controla, nenea o jignise pe maica-sa! :)))

A trecut omul la rand, iar ziua mea a fost superba dupa argumentatia Mariei, dar in acelasi timp nu m-am putut opri sa nu fac asocieri intre tipul de gandire al acelui nene, abuzurile din administratie si cele din politica, pentru ca din toata masa aceea de oameni, doar cineva educat sa respecte legea, i-a impus unui oportunist sa respecte reguli de bun simt, ceilalti erau resemnati, acceptand. 

Eu și Sharon Stone — feher

Presedintele Frantei tine de mana o doamna vadit mai in varsta. Nu e mama lui, dar psihanalistii de cratita care populeaza fiecare sufragerie cu mileu pe televizor din lumea asta spun ca diferenta de varsta dintre cei doi e semn de infantilitate a celui mai tanar. Maica-mea e oripilata. Imi spune: „Cum sa umbli tu, […]

via Eu și Sharon Stone — feher

De-as fi…

 

De-aș fi maimuțică in palmier aș sta,
O mică felină de-aș fi, umbră m-ar chema,
Sirena lui Ulise, valurile le-ar ignora,
Dar sunt doar o leoaică pitică
Ce-și tastează pe perete frica. :))))

https://www.youtube.com/watch?v=1UUYjd2rjsE&app=desktop

new life

Azi noapte a plouat cu tunete, fulgere, un turist ar spune ca a fost o frumoasa ploaie de vara, eu va spun ca a anuntat toamna. Vantul a scuturat trandafirii si au cazut cateva frunze din vita de vie. Am mai spus, nu-mi place toamna, insa anul acesta o astept cu nerabdare. Inca putin si cu multa vointa de a sta departe de soare si mare, voi putea sarbatori un an din noua mea viata. Ma bucur de linistea din suflet, de toamna vietii mele, asa cum nu am crezut vreodata ca o voi face, fosta rebela din mine. Deci, daca vreti recomandari de seriale sau filme SF, va pot face, tinand cont ca vara aceasta am fost ,,prizoniera” in fata laptop-ului.

 

Pe intelesul tuturor: initiativa si referendumul privind casatoria — CRISTI DANILEŢ – judecător

Familia și căsătoria: Constituția consacră două drepturi distincte: dreptul la viață familială (art. 26) și dreptul la căsătorie (art.48). Aceleași drepturi distincte sunt consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care are prioritate în dreptul nostru dacă ar veni în contradicție cu legislația României: dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8) și dreptul […]

via Pe intelesul tuturor: initiativa si referendumul privind casatoria — CRISTI DANILEŢ – judecător

Vacanta mare

Inca putin si incepe un nou an scolar,  ne reintalnim colegele si copiii de la gradi. Inevitabil primele discutii sunt despre cum ne-am petrecut vacanta de vara. Unii pe la munte, altii prin strainataturi, cei mai multi pe plaja si distractie in Vama Veche. Acum, de exemplu, este saptamana Flower-power in Vama. Toata Vama este ,,gatita” dupa moda anilor `60 cu ghirlande de flori, muzica este jazz si blues, aromele marii se imbina perfect cu cele de marihuana. :))) Daca as fi turista, probabil as spune ca am avut o vacanta perfecta, dar nu sunt. In curtea vecina se aud cativa copii care vor la Luna Park sa se dea in masinute si din discutiile adultilor, o limba romana combinata cu italiana, imi dau seama ca sunt parinti care lucreaza in strainatate si copiii stau cu bunicii in restul anului. Cand eram copil, pentru noi era exact invers: tot anul scolar cu parintii, vara la bunici se adunau toti nepotii. Noi am fost 12, sase fete, sase baieti, nepotii lu mam`mare Dina. Eram cantonati doar in vacanta mare si oricat a incercat mam`mare sa ma obisnuiasca sa mananc fara fite, nu a reusit. In schimb, imi placea sa fug la cealalta bunica, maia, acolo faceam foamea, dar eram libera sa fac ce vreau. Toata ziua stateam in vie cu o carte in mana sau eram prin pomi, alergam gastele si ratele, luam ouale gainilor, prindeam soarecii din patulul cu porumb, amestecam pamantul galben cu balega de cal si paie pentru chirpici sau doar, cum zicea maia, ,, sa dea o mana de pamant pe casa” si apoi cu var. Seara ma duceam impreuna cu Florin, varul meu de aceeasi varsta, cu magareata Stela sa aducem  apa de la pompa,  pentru mancare si spalat. Rasfatul suprem erau turtele facute pe soba,  cu marmelada, savurate la lumina lampii sau a stelelor, maia ne spunea povesti sau poezii de Cosbuc( le stia pe de rost), apoi cadeam franti intr-un pat cu saltea de paie, invelit cu cearsari albe, groase, spalate la mana cu sapun de casa si soda, cu un miros de curatenie ce nu il pot uita. Toamna ne intorceam grasi, sanatosi si odihniti inapoi la parinti, cu cate 100 de lei de la bunica, dati fiecarui nepot sa isi cumpere ghiozdan si rechizite, gata sa o luam de la capat cu scoala si pot sa jur, eram mai fericiti decat copiii din ziua de azi, fara smart-uri, shaorme, plaje cu umbrelute si sezlonguri, sa nu se taie in scoici.

Ma uit in jur si constat, ca nici bunicii nu mai sunt cei de altadata,  copiii de azi citesc despre copilarie doar din carti si mai aud povesti la bunici, pentru ca ei sunt a doua generatie fara copilarie, copii maturizati, copii care stiu educatie financiara, dar nu cum sa isi murdareasca mainile jucandu-se cu lut.

Milky way

Nu stiu cum i-a venit ideea parlamentarului care vrea sa legifereze alaptarea in public, dar toate mamele, viitoare si foste, ar trebui sa fie impotriva. Alaptarea nu este doar hranitul bebelului, sunt momentele in care mama si copilul creeaza o legatura indestructibila in timp, mama ii da copilului siguranta ca mereu va fi langa el si copilul acea dragoste neconditionata , pe care o cauta orice om intr-o viata. Oricate jucarii ar cumpara tatii, masini, case, bani de buzunar si ar plati vacante, niciodata nu vor putea ,,hrani” emotional un copil cum face o mama cand alapteaza/ hraneste copilul. Sunt momente magice, de aceea nu pot fi legiferate, doar traite in intimitate mama-copil, este ,,cordonul ombilical” pentru iubire neconditionata. Mi-aduc aminte cand o luam in brate pe Maria, ce figura serioasa isi lua si cum ma intimida privirea ei, pentru ca in tot timpul cat o alaptam, eram conectate una cu cealalta, ochii ei cautau in ochii mei, mana o tinea strans pe fața mea si la fel ne privim si acum. Exista intre noi telepatie emotionala, ne stim, ne simtim de la distanta si nu avem nevoie de prea multe cuvinte, ne intelegem. Peste 6 zile va implini 21 de ani, Maria mea, nu i-am simtit cand au trecut, este tot ce mi-as dori pentru ea si stiu ca as fi putut face mai mult, sa fiu mai mult timp cu ea cand era mica, i-am spus asta si mi-a raspuns ca am fost de cate ori a avut nevoie. Acum doarme, obosita de pe drum, de aceea si scriu. Scriu eu, ea isi traieste viata ca la 20 de ani, dar mai intelept.

 

 

Fairy tales

In seara aceasta, fiica mea m-a rugat sa-i spun o poveste si nu mai este mica, dar ii plac povestile, povestile cu zane, animalute si cu zmeul cel rau. Bineinteles ca am inceput cu ,,A fost odata…” si povestea a continuat cu personaje din multe povesti care s-au intalnit in prezentul povestii mele. Ca ne plac povestile, sa povestim, indiferent de varsta, blogul este dovada, indiferent ca sunt intamplari reale sau imaginare, oamenii povestesc si daca nu mai au timp sa povesteasca la o cafea sau pe o terasa, povestesc pe bloguri. Povesti de suflet, din copilarie, despre vecini sau prieteni, colegi, simtim nevoia sa povestim. Unii mai cu talent, altii mai jrnalistic, dar ce conteaza, nu este obiectivitatea, conteaza sinceritatea cu care transmitem in virtual mesaje. Spunea cineva intr-un comentariu ca este transparent, isi utilizeaza numele adevarat. Pai, pe mine, de exemplu, nu ma intereseaza identitatea bloggerului, ma intereseaza subiectul, modul in care il abordeaza, provocarea si emotia pe care o transmite, mesajul, daca am ceva de invatat sau informatii utile, dar identitatea din buletin este irelevanta pe un blog, atunci cand scopul blogului nu este promovarea persoanei care scrie, a unor produse sau servicii. Cum am spus la rubrica About, pentru mine blogul este un spatiu pentru scrisori aruncate in marea virtualului, scriu cand am chef, despre ce imi creaza o emotie, starea de bine sau dimpotriva, nici nu imi exersez vreun stil si nici nu caut atentie sau sa imi ocup timp. Sunt cativa care ma cunosc dupa numele real, nu este, nu a fost secret, cine m-a intrebat, am spus, dar nu sunt o personalitate, sunt doar o femeie, un om liber de prejudecati.

 

alegeri

Zilele trecute, un prieten din lista de FB, ne adresa o intrebare:

,,-Daca ai avea foarte multi bani, ai mai fi in acelasi loc, acelasi serviciu, ai avea aceeasi prieteni, te-ai imbraca la fel? Daca da, inseamna ca esti un om fericit.”

Inevitabil m-am intrebat daca as schimba ceva in viata mea si dupa un timp, mi-am raspuns ca da, daca fericirea mea ar sta in cantitatea banilor, probabil ca pot fi considerata un om fericit. Nu pentru ca i-as avea acum. Au fost si ani in care am avut mai mult decat aveam nevoie, dar si momente in care as fi avut nevoie, dar niciodata banii nu au fost un standard de fericire pentru mine. Am fost fericita cand am iubit, sunt  fericita cand fata mea este fericita, sunt fericita cand ai mei sunt sanatosi, linistiti sufleteste, cand prietenii isi petrec timpul cu mine, imi cer ajutorul. Sunt fericita cand pot face o fapta buna, vorbe frumoase nu prea stiu sa spun, dar stiu sa ajut. Sunt fericita cand cunosc oameni sinceri, pentru ca sunt rare persoanele care isi mai permit sa fie ei insusi in relatia cu ceilalti. Mie, banii nu mi-au adus fericirea, lipsa lor a fost motivationala, m-au ambitionat sa vreau mai mult de la mine sau poate doar sa pacalesc sufletul, sa uite cat de nefericit este. Am fost fericita si stiu ca pentru fericire nu ai nevoie de bani, doar de oameni care se iubesc, nimeni nu poate fura fericirea, doar cei doi o pot pierde in goana dupa bani. Timpul va trece, dar fericirea pierduta este pierduta pentru totdeauna, nimic nu o poate resuscita, nu merge carpita si nici reinventata. Time is money, dar totul are un pret si nu intotdeauna corect.